Origami white rose

Nothing lasts forever, even cold September rain…

Nevoia de schimbare, inclusa in procesul de maturizare, constientizata in momente de incertitudine raportata la o distantare de tot si de toate, poate fi benefica numai atunci cand aceasta e aplicata intr-o directie interioara.

Astazi am creat. Un sentiment, un gand, o speranta, o lume, o privire, un cantec (al sufletului meu), un trandafir. Alb si din hartie. Sunt, parca, din ce in ce mai rare momentele astea si, paradoxal, de fiecare data ma bucur mai mult de ele. Asta sunt eu.

Bucata asta de hartie, impaturita si pliata si intoarsa si rasturnata si curbata, a rezultat intr-o forma pe cat de apropiata de adevar, pe atat de plasticizata si stilizata in realitate. Combinatia asta ciudata nu poate sa-mi fie decat de folos, pentru ca pe de o parte ma lovesc de lumile din jurul meu ca de un zid de ciment fortificat, iar pe de alta parte imi las sufletul sa simta si sa traiasca inspre curat, nou, cald, linistitor, profund, ametitor.

Dar asta sunt eu. Cel mai frumos din orasul acesta. Si las pe altii sa-mi defineasca frumusetea .

Trandafirul alb are constiinta – i-am daruit-o intr-o mangaiere si-ntr-o incercare subtila de apropiere. L-am daruit cu drag pentru ca speram sa trezesc… Inca nu mi-a reusit, sau daca mi-a reusit atunci revin la primul paragraf. Si-atunci, intrebarea fireasca, ce sa alegi? Ce e potrivit si cunoscut sau un risc necunoscut ce poate deveni benefic ? Eu am raspuns deja.

Sunt un nebun in metastaza, ce nu gandeste altfel decat “Pot!” – am scris demult, e inca valabil.

Teatru sau psihologie? Prefer suma lor Si asta pentru ca ma pot bucura de sistemele de gandire ale celorlalti (a se citi: caut sa descopar, sa invat, sa aplic) pastrandu-mi viu si vivace spiritul de artist pe care-l port in / cu mine. Asta sunt eu.