Femeile transpira la comanda

Guest post by Rexxy

Da, ati citit bine! Titlul e la propriu, nu la figurat. Azi noapte am avut o revelatie. Femeile transpira la comanda. E o reminescenta a trecutului, cand, o data pe an, de 1 martie, femeile se duceau la vanatoare in locul barbatilor. De aici si sarbatoarea de 1 martie, Ziua Femeilor. Daca e ziua lor, trebuiau sa faca ceva, ca era toata ziua a lor. Asa ca se duceau la vanatoare, ca atunci nu existau saloane de cosmetica, cluburi de fitze, si asa mai departe.

Dar ma rog, intre timp, femeile au ‘evoluat’, si in loc sa plece la vanatoare sa ne aduca NOUA, Barbatilor, cate ceva de pus pe masa, ele au decis ca de ziua lor, noi trebuie sa le luam lor cadouri, flori, si chestii inutile. Desigur, nu puteau face asta singure, a fost nevoie de niscaiva barbati dintre noi, slabi de inger, care au fost o data de acord, si au schimbat cu totul evolutia zilei de 1 martie. Si de atat a fost nevoie.

Bucuresteanus Transportorus: Athleticus

Habar n-am daca am scris corect.

Oricum, ai prins ideea. Iar daca n-ai prins-o , atunci cumpara-ti o alta undita!

Ieri pe seara – asa – am avut parte de o revelatie, ca aceea cu maru’ de-a cazut in capu’ lui Newton. Ma-nganduram puternic asupra feluritelor metode prin care bucurestenii fac miscare si sunt profesionisti in ceea ce fac. Prin urmare, va prezint exercitiile care stau la baza unei vieti sanatoase, debordante si plina de energie.

1. Suta de metri cu / fara obstacole:

E nevoie sa intrezaresti in departe cum se apropie tramvaiul 32 in statia de la Piata Unirii. Putina concetrare si, poate, fentezi si politaiu’ din intersectie si masinile care stau sau nu la stop. Majoritatea celor care practica acest exercitiu sunt daltonisti, intrucat confunda culoarea rosie a semaforului pentru pietoni cu verdele ce duce mai repede spre statia de tramvai. Nu-i asa ca suna palpitant?

2. Genoflexiuni metropolitane:

Se practica mai mult de catre tineri – asta pentru ca-i tin genunchii – dar exista momente in care observi si batranei cum urca sau coboara scarile de la metrou intr-o mare graba – asta pentru ca-s prea grei si mai au putin si se dau de-a dura. Fluxul de genoflexiuni pe metrul patrat in statiile de metrou bucurestene depinde in mare masura de cine da tonul primul. Prin urmare, acest exercitiu se poate transforma intr-n balet sincron pe toata durata celor 30 / 40 de trepte. Ce frumos!

3. Cum sa slabesti 2 kilograme in 30 de minute:

E simplu! Tot ce trebuie sa faci, este sa te afli in intervalul orar 8-10 / 17-19 in orice forma de transport in comun (autobuz, troleibuz, tramvai sau metrou). Aglomeratia creata de numarul mare de oameni intr-un singur loc, prezinte avantaje extraordinare pentru o cura de slabire “la minut”. Transpiratia abundenta e primul semn, apoi daca te ia si cu moleseala si lesin, e clar ca numarul de grasimi din corp s-a redus. Recomand o abordare diversificata a acestui exercitiu, intrucat sunt diferite forme de a slabi in cele 4 tipuri de transport in comun. Un servetel, careva?

4. Masajul sado-masochist:

Doritorii de senzatii tari si tensiuni (intra)musculare si arteriale isi pot dedica o parte din calatoria lor prin marea urba a Bucurestilor fie pentru a se implica in actiuni de impingere a celor din jurul lor, pentru a-si face loc sa treaca, fie pentru a da coate-n stomac sau in rinichi, pe motiv ca nici ei nu au cum sa se miste, fie pentru a calca in picioare tot ce prind, intrucat sunt de parere ca au nevoie de echilibru. Nu garantez o relaxare totala, dar daca suferi cu nervii, aceasta este o metoda prin care ti-i poti elibera. Cine da mai mult (tare)?

About blogs. About blogging. About bloggers.

Sa le luam pe rand.

Blogul, e considerat a fi o combinatie de articol jurnalistic, jurnal si ganduri (idei, pareri etc.) aduna-te intr-o forma structurata pe care o faci publica. Locul in care exista cel putin 2 bloguri se numeste blogosfera.

Blogging-ul e activitatea prin care iti mentii viu si plin blogul. Pentru unii, aceasta activitate e remunerata, pentru altii, blogging-ul e ceva cool, iar altii sunt de parere ca e interesant sa te “citeasca” cineva. Eu nu ma gasesc in niciuna dintre aceste categorii.

Blogger-ul e persoana din spatele blogging-ului. Asadar el e cel care scrie pe blog, fie sub anonimat, fie sub semnatura, fie e invitat de alti bloggeri sa scrie pe blogurile acestora. In ultima perioada, din ce in ce mai multi specialisti in Resurse Umane sunt foarte incantati daca in CV-ul unui candidat gasesc si adrese de blog in care acesta scrie – se pare ca asta “spune multe” despre personalitatea sa.

Pentru ca sunt de parere ca definitiile nu sunt nicidecum complete, te invit sa-ti expui parerea cu privire la ce-am scris mai sus. Si asta pentru ca “am niste filme-n cap, trebuia sa fac Regie”

Politicile cotidianului

Motto: “Dac-as fi pentr-o zi presedinte, v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde”

(Parazitii”)

Pentru ca sunt un artist – din fire – si pentru ca ma roade felul analitc de-a fi cu privire la ultimele evenimente pe scena politcii, intervin in dezbaterea publica, nationala si televizata despre cazurile actualitatii cu cateva puncte de vedere pur subiective:

1. In locul doamnei ministru ce conduce tineretul si sportivul romanesc, as fi ales sa investesc banii pentru 1 si 2 Mai in alte directii decat niste concerte, respectiv:

Virtual life :|

Saptamana trecuta am scris despre comunicare, relatii interpersonale si cateva ganduri referitoare la ce sunt eu pe blogul Alinei Popescu.

Acum ma intreb daca lui Manafu ii place viata lui si, daca da, cum de-a ajuns sa-i placa asa de mult. Pentru ca pe mine ma sperie!!! (o parte din viata lui, desigur). Detalii aici.

Nu mi-s (mare) fan La Familia (adica Sisu si Puia), da’ parca-mi vin in minte versurile din ultima melodia a lor (sau a lui, nevermind): “Is this, is this the life I wanna live, I wanna carry on?!” I-o recomand si lui Manafu. Cu caldura.

Ai citit? NU?!!! Mai da click o data, citeste, apoi revin-o aici si spune-mi si mie daca si pe tine te sperie sau nu o astfel de viata / un astfel de fel de-a fi / bla-bla-painful-bla.

Punct. Si de la capat.

Ireversibil

… si nici nu stiu daca ai sa mai citesti din intamplare randurile-acestea…

Cateodata, ai sentimentul acela care apasa puternic (in minte, in sange, in ganduri, in piept, in cuvinte, in versuri) ca ceva se intampla cu cineva (prieten, iubit / iubita, familie, o persoana necunoscuta in spatele tau la 20 de metri). Si-ncepi sa-ntrebi in stanga si-n dreapta daca toata lumea e in regula, daca au patit ceva sau nu, daca-s bine, daca nu-s, daca-si mai aduc aminte cine esti si etc-uri din astea.

Si afli de la toti ca toate-s vechi si noi sunt toate (am reformulat gramatically correct). Da’ sentimentul persista, iar tie-ti vin in minte tot felul de imagini si de ganduri, uneori si amintiri si te tot intrebi ce-i cu ele. Ce ma-sa e cu ele si de ce sunt acolo (adica in tine, intr-o forma sau alta)?!

Raspunsul nu vine intr-un prezent sau viitor apropiat, iar tu ramai cu doua optiuni: fie sa te-ntrebi in continuare ce si cum, fie sa incerci sa inlocuiesti acest sentiment cu altceva. Daca prima optiune nu e tocmai cea potrivita intr-o astfel de stare, atunci cea de-a doua pare sa se preteze pentru niste actiuni interioare si interiorizate care sa te scoata de-acolo.

N-am sa-ti spun ce sa faci, nici macar n-am sa-ti dau sugestii. Pentru ca am obosit si pentru ca le stii deja. Mama imi spunea, cand eram mic: “Cauta si vei afla, bate si ti se va deschide!” – frumoasa educatie, trebuie sa recunosc.

Imi cer iertare pentru starea de “melancolie” din weekendul trecut, nu pentru ca a fost, ci pentru ca n-ar fi fi trebuit sa fie. Se spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte. Sa fie, sa nu fie adevarat?

Eu merg mai departe, inainte. Si nu merg singur, si ma bucur, si iti multumesc!